Sabina - SabrinaProlog Călătorie în mai multe acte ... de la OM la PERSONAJ, împreună cu actrița Sabina Brândușe. Aceasta e povestea SABINEI - SABRINEI, din spectacolul de teatru Wolfgang, de la Teatrul Tineretului Piatra Neamt, observată prin lentila motionARThoughts dar și a omului din spatele conceptului. 🎬 Încă de când intri pe "poarta" TT-ului ( Teatrul Tineretului din Piatra Neamț), care de fapt e o ușiță atât de mică - primul element ce face tranziția de la omul de zi cu zi, la Artistul de pe scenă ... scările în formă de spirală ce duc către cabinele actorilor și scenă ... totul e parcă în "sticluțe" mici pentru a conserva cât mai bine emoția-tranziția până la imensa scenă. E o călătorie până la ultimul act, când actorul iese de pe aceași poartă, care te readuce în mulțime , în toate celelalte „planete” ce guvernează în jurul tău, din care noi ca ființe pe Pământ ne luăm elementele de viață. Scena cred și rămâne elementul sacru... un templu al adevărurilor, acolo unde imposibilul poate să își zărească reflexia prin soluții de și din viață. Emoția zilei de 18 martie rămâne pentru tot restul vieții mele, luând fiecare emoție de dinaintea acestei zile până la ultimul cadru cu mine ieșind de pe poarta teatrului. Această călătorie vizuală a început după ce m-am documentat despre tehnicile folosite de fotografa Anna Leibovitz, descoperind astfel într-un testimonial de al ei, în legătură cu modul ei de a privi prin obiectiv arta, omul și conceptele ei transpuse în fotografie , printre care a subliniat de tranziția omului din mulțime ce se rupe pentru o clipă din anonimat pentru a da viață artei sale. Mi se pare fascinantă această tranziție/ transformare. „Unde se produce acel declick?” De ceva timp am căutat să urmăresc emoțiile actorilor, dincolo de personajele pe care le însuflețesc... Câteva personaje efectiv m-au tulburat, fascinat, printre care și personajul Sabrina din spectacolul de teatru Wolfgang, regizat de Radu Afrim. "Cum poate o actriță să interpreteze rolul de mamă când ea nu a experimentat acest rol în viața reală, dar pe care să îl facă atât de credibil?! Cum poate un actor care nu știe cum e să fii un alcoolic, să fie atât de real și de viu încât să crezi că acel personaj e de la întâlnirile alcoolicilor anonimi ... cum poți pătrunde în emoția și psihologia personajului pe care tu îl ai de interpretat, de însuflețit ?" Aceste aspecte mă fascinează din culisele actorilor, astfel că am rugat-o pe Sabina Brândușe, personajul Sabrina , să îmi fie ghid în această călătorie a tranziției ... să îmi dea voie să surprind câteva cadre din această tranziție ... și a acceptat . A fost o provocare pentru ambele părți ...tu ca fotograf să ai acces în acest univers interior al actorului , dar și a actorului care acceptă să deschidă această portiță în fața noastră ...a consumatorului de artă, teatru. Nu sunt mulți artiști care oferă acest drum spre culisele din spatele cortinei și dincolo de iriși, portalul fiind dincolo de ușă și de privire. De fel documentam astfel de călătorii prin obiectivul camerei de filmat, însă cu timpul fotografia mi-a captat mai toată atenția , fascinându-mă de clipa surprinsă printr-o singură fotogramă (1/24 dintr-o secundă) și care să redea un întreg film , care să vorbească prin tot ce se vede, dar care nu se aude fizic, dar să grăiască, care nu se miscă dar să se simtă în mișcare. Am avut fricile mele asupra acestei idei, dar am mers clipă de clipă mai departe fără să opresc aceasta călătorie , până în ziua când m-am întâlnit cu Sabina în Atelier ( locul preferat de artiști pentru o cafea și povesti cu și despre artă) . Am stat la o poveste timp de o oră în care am subliniat cam cum aș vedea această idee pusă în aplicare, Sabina oferindu-mi la rândul ei atât idei, cu și despre locuri unde am mai putea surprinde emoția, tranzitia , dar oferindu-mi încredere că această poveste e grozavă și bine venită pentru ambele părți. Entuziasmul Sabinei, deschiderea cu care a privit această idee, încrederea pe care mi-a oferit-o au declanșat în mine neuronii unghiurilor invizibile din fotografie. Cu o seară înainte abia dacă am reusit sa dorm, "sabotându-mă" rațional că nu am aparatura perfectă pentru o astfel de idee aparte, dar sufletul meu îmi spunea doar simte, primește în tine fiecare clipă și bucură-te de această experiență, atât și nimic mai mult, “nu fotografia cu ochii, ci cu sufletul ...”. Și a venit ziua de 18 martie 2018, ora 15 - ora întâlnirii din fața „porții” de la TT ... pe o ninsoare greu de descifrat pe anotimp de primavără. Chipul Sabinei, care e tot timpul cu un zâmbet radiant, rupt din soare, în paltonul ei mov au dat culoare acelui peisaj de alb infinit. Primul cadru surprins a fost în poarta TT-ului ( acea ușă minusculă, dar tot timpul încăpătoare pentru artiști ), apoi scările ce duceau către cabina numărul 3 ...scări atât de înguste și cu un iz de altă dată, amprentate de nume și nume din istoria teatrului românesc, de ceea ce a dat TT-ul pe scena lumii a teatrului românesc ... acele scări ce duc spre un înalt și mister, o poveste ... În cabina actorilor cu numărul 3 am remarcat oglinzile, ce oferă acel efect de infinit sau cum îl mai numim cadru în cadru. Am surprins câteva instantanee cu Sabina in timp ce se pregătea de încă o etapă de metamorfozare a personajului Sabrina, din Wolfgang. La un moment dat în usă a apărut doamna Lili ( doamna care se ocupă de look-ul personajelor), anunțând-o pe Sabina că e gata să o primească în cabina de machiaj și din acel moment am ajuns într-un alt laborator de pregătire a personajului. Am rămas fascinată de toată dinamica dată de obiectele de acolo, pensoane, farduri ... culori și oglinda veche, în care se reflectau cele două, Sabina și dna Lili. Am ramas captivată de acel univers atât de important în tranziția actorului de la om la personaj, iar cele două amuzându-se în cel mai aparte mod de fascinația necunoscătorului, având în calcul că aceste elemente de culise devin la un moment dat o rutină. Dar această rutină are farmecul ei. E parte din actul artistic. Din momentul în care doamna Lili a început să îi aranjeze cocul Sabinei am observat pe chip o transformare mult mai vizibilă, din expresia radiantă din pragul porții, începuse să cadă, să devină blajin, obosit, apăsat chipul. Ochii dincolo de machiajul strident aveau acea stare de vid interior, care te duce aproape de un abis, păstrând totuși acea lumină de speranță. Dulapul vechi de care mă mai rezemam, căutându-mi anumite unghiuri, troznea la fiecare încercare de-a mea, când dădeam să pătrund și mai puternic în privirea Sabine. Era sunetul care cred că mă anunța că Sabina acum e Sabrina, personajul mama din Wolfgang. Am terminat cu machiajul și am ajuns în culisele scenei, acolo unde personajele se schimbă de haine pentru noul act din scenă. Pentru a n-a oară în mai puțin de o oră am rămas surprinsă, mută de locul atât de bine concentrat, pentru toate acele schimbări de scenă, îngust și foarte intim, de parcă nimic din energia actorului să nu se risipească, dincolo de decor. În fața scenei se făceau probele de lumini, în spatele scenei abia dacă vedeam pe unde calc, întrebându-mă instant "dar voi vedeti și prin întuneric?! Sunteți ființe atât de supra omenești încât puteți vedea și în întuneric?". Cred că dorința lor, bucuria lor luminează atât pe scenă cât și în spatele scenei, așa că am trecut la următorul cadru, Sabrina curățind un cartof, un cadru ce m-a izbit în prima fază, pentru că efectiv uitasem de acest moment de pe scenă, întrebandu-mă: „cum, unde și când?”, însă peisajul era în acord total cu personajul Sabrina, mama, care urma să facă de mâncare, realizând că această rutină a omului, actorului ajută cu încă un pas să intre în pielea personajului Sabrina. La un moment dat, Berchea personajul mort, dar atât de viu din spectacol începuse repetiția de sunet, pentru momentele lui de intermezzo dintre scene, iar sunetele lui calde si foarte dramatice umpleau perfect cadrul pe care tocmai îl fotografiam, mama , Sabrina căutându-și fiica. Am remarcat în una dintre fotografii, îmbătrânirea bruscă a personajului, în cel mai vizibil mod, încremenind și întrebându-mă dacă omul , Sabina avea și fire albe de păr în coafură, însă unghiul din care am surprins acea disperare, apăsare ce te îmbătrânește instant psihic, a redat exact acea metamorfozare, reîntrebându-mă "care sunt mecanismele voastre, ale actorilor pe care le folosiți pentru aceste tranziții interioare?! E magic și atât de puternic tot ce se produce în voi, dar știu că aceste elemente pe care voi le folosiți, produc în voi un consum fizic și psihic puternic, ardeți în voi și cu voi, pentru noi, cei care venim la teatru. E un dar aparte pe care voi îl oferiți acestei lumi, prin ceea ce faceti!! La urma urmei ce este un artist?! O flacără vie ce străpunge întunericul ,rațiunea și care ajunge în suflet!!” E complex actorul de teatru, care are de redat un text, ce devine credibil prin emoțiile trăite. Am urmărit fiecare proces al Sabrinei, chiar și la repetiția șnur, acolo m-am temut că prezența mea a defocalizat actorul, însă în timpul spectacolului mi-am dat seama că nu se întâmplase asta, Sabrina era Sabrina. WoW, cum și-a dus acest rol dramatic, al mamei care evadează prin acool de la realitate, mama care trăiește atât de puternic dispariția copilului ei, după care pleacă să îl caute, nesuportând așteptarea și secvența de final ce reîntregește familia, după ce copilul, acum adolescent, reusește să scape din captivitatea lui Wolfgang. Însuși acest spectacol e cu o încărcătură foarte puternică, cum mai obișnuiesc să spun e cu impact emoțional, un spectacol pe care nu ai vrea să îl uiți, dar din care ai de învățat despre tine, ca om, familie și cei din jur. Radu Afrim ( regizorul acestui spectacol) a creionat personajele atât de fin și de clar, cu peronalități miscătoare și extrem de puternice. Cum arată Sabrina - Sabina în ultimul cadru după ce cortina a fost trasă, după aplauzele ce au revalidat spectacolul și jocul actorilor?! “The show must go on ...!” pentru următorul proiect, următorul rol!! Cuvintele îmi sunt insuficiente pentru a descrie această experiență, chiar dacă aparent sunt multe cuvinte scrise, totuși așa ceva se trăiește, dar cât ne permite aparatura se mai poate reda prin câteva cadre și atât cât ne permit și literele, pentru a reda câteva idei. Sunt câteva mulțumiri pe care aș dori să le mentionez la final de început de poveste. Sabina, îți sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă , Dragă TT, mulțumesc pentru deschiderea porții față de această idee, dragi Actori , sper că prezența mea nu a disturbat prea tare, chiar dacă nu prea s-a știu ce e cu mine prin TT, dorind ca povestea asta să fie o surpriză și pentru voi , dar vă asigur că și pentru protagoniști a fost o imensă surpriză. Dragi spectatori si iubitori de teatru, Aveți grijă de artiști, pentru că ei sunt ca și noi, chiar dacă pe scena par supereroi! Au emoții, au trăiri, simt chiar mai mult decât suntem noi capabili să simțim, pentru că la ei e tot timpul ori doi, ei și personajul!! Sunt ființele care redau scena lumii, prin acea oglindă, pentru a ne ajuta să conștientizăm frumosul și învățăturile acestei vieți, dar privind din exterior. Ei duc și emoțiile nostre și pe ale lor și pe ale personajelor, pe umeri. Mergeți la teatru, la film, la concertele lor, căci rolul lor este să lumineze bezna în care uneori ne scufundăm!! Si dacă vă este bine cu voi mergeți să priviți și alte realități pe care poate nu le-ați întâlnit, dar care există, de la fanstastic pană la emoția dură a realității. Povestea merge mai departe ... Sabrina – Sabina! Prin acest exercițiu vizual am avut ocazia să o întâlnesc pe Sabina, omul din spatele personajelor, simt cum sufletul meu a primit în dar un prieten, un OM , ca să nu mai adaug faptul că din multe povestioare pe care mi le spunea despre rutina de dinaintea unui spectacol, mă regăseam în anumiți pasi, pe care la rândul meu îi fac pentru a mă pregăti în interiorul meu față de ceea ce am de făcut, în a fotografia, filma, monta și când mai am vreme și în a mai regiza un film documentar sau videoclip. Povestea cu timpul de dinaintea pasului concret a condus spre un element comun, pe care îl avem, zodia - de la berbec la berbec cu suflet de artist. Numele de familie al Sabinei e Brândușe iar prenumele meu este Brândușa, iar această asemănare uneori îmi dă de furcă în interacțiunea cu Sabina pentru că de multe ori mi se întâmplă să îi spun Brândușa. Cert e că la rândul ei , Sabina e o floare unică. text și fotografii: Brândușa Balan / motionARThoughts Recomand acest articol scris din unghiul Sabinei despre experiența cu personajul Sabrina, dar și cu regizorul Radu Afrim www.sabinabranduse.com/2017/10/04/radu-afrim-la-repetitii/ Imaginile și textul din acest site sunt protejate prin drepturi de autor. WOLFGANG
după Yannis Mavritsakis Traducerea: Doru Mareş Distribuția: Fabiana – Cătălina Bălălău Wolfgang – Florin Hrițcu Fantoma tatălui – Andrei Merchea-Zapotoțki Vecinul – Mircea Postelnicu Mama lui Wolfgang – Loredana Grigoriu Prietenul lui Wolfgang – Emanuel Becheru Femeia – Cristina Mihăilescu Bijutierul – Valentin Florea Mama Fabianei – Sabina Brândușe Regia: Radu Afrim Decor: Romulus Boicu Costume: Erika Márton Univers sonor: Radu Afrim Asistent de regie: Rareş Moldoveanu Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani |